E oarecum tarziu, sunt obosit, si pe la sfarsitul la “The Dark Side of the Moon”. Pregatiti-va pentru un pic de filosofie neavizata.

C. e inrolat in armata. Armata celor multi si a celor care nu fac multe. Stiu, armata nu mai e obligatorie si nici nu e militar angajat. C. e inrolat in armata celor fara pareri personale. O melodie de pe MTV va fi mereu misto pentru el si oricine asculta alta muzica decat cea de la radio/TV e un ciudat. Filmele pe care le considera dragi sunt, intamplator sau nu, cele mai promovate. Mananca la Mc. Si ii place. Tine cu Steaua pentru ca, pai, vine ca default o data cu placerea de a urmari fotbalul. Apropo de fotbal, e sportul rege pentru ca… uh.

El e lipsit de personalitate. E cumparatorul perfect, alegatorul perfect.

Eu nu pot fi ca el. Pe el poate ca il aranjeaza modul lui de a fi. Oameni diferiti cu nevoi diferite. Pentru el probabil ca primeaza grupul si nu individul. Mai bine zis, nevoia de a fi acceptat.

Cat despre mine? Sunt un animal diferit. Pierzand timpul pe net, cum adesea fac, am dat peste pagina de wikiquotes a unui danez cu un nume pe care nu cred ca pot sa-l pronunt foarte bine: Søren Kierkegaard. Si ca sa vezi, e nascut cu vreo 134 de ani inaintea mea, de ziua mea.

Asa dar, Kierkegaard spunea, filosof fiind, ca “I must find a truth that is true for me.” Citatul asta mic e adevarat pentru mine. La fel si muzica pe care o ascult, fie pentru ca-mi place cum suna, sau pentru ca imi spune ceva. La fel si cu filmele pe care le indragesc, sau cartile pe care le citesc. Imi ofera ceva.

“Once you label me you negate me.“ “People who have a problem with boxes are people who don’t fit in them.”

Primul citat e tot al lui Kierkegaard. Al doilea e al unui scenarist oarecare de la House MD. Nu exista nici o cutie pentru mine. Si, in cele din urma, nu exista nici o cutie pentru nimeni. Suntem cu totii diferiti, insa societatea trebuie sa ne aduca impreuna. Si, cate o data, ne aduce prea impreuna. Pana mai de mult, din cauza lipsei de alternative, eram expusi aceleasi culturi. Rezultatul era generatiile de indivizi destul de asemanatori. Ascultau aceasi muzica, vedeau aceleasi filme. Fie ca li se potrivea perfect, fie ca nu, astea erau cultura vremii. Astazi, spre bucuria mea, avem internetul. Iar internetul inseamna o infinitate de nise si de alegeri. Si fiecare nisa cred ca permite fiecarui individ sa-si exploreze propriile pasiuni. Si lucrul asta cred ca este extraordinar. Fiecare individ are posibilitatea de a se dezvolta fara mai greutati.

O alta parere personala e ca aceasta “dezvoltare personala” sta la baza fericiri. Nu pot sa fiu fericit daca nu cresc ca persoana. Daca nu aflu lucruri noi, daca nu ascult o melodie plina de detalii (incepand cu The Dark Side of the Moon), daca nu vad un film cu o poveste cu mult mai multe detalii decat pare la prima vedere.

Singura cutie in care o sa-mi gasesc locul o sa fie cea facuta de mine. Si poate ca multi dintre voi vor fi de aceasi parere. Dar atunci va veti fi gasit o cutie, cutia mea. Ce bine ca suntem totusi diferiti in detalii, dar suntem uniti de liniile definitorii.